Sfatul fotografic #7 – histograma nu este opțională în fotografia digitală

O să spun de pe acum că acest articol va fi unul scurt, mai scurt decât cele cu care te-am obișnuit până acum, dar asta nu face ideea mai puțin importantă, din contră. Histograma este acea unealtă de care poate te ferești, dar pe care trebuie să o înțelegi și să o folosești pentru a te asigura că imaginile tale sunt perfecte din punct de vedere al expunerii, atât în cameră cât și în software-ul de editare. Toate aparele foto au posibilitatea de a afișa histograma. Cele reflex (cu oglinda) o pot afișa după înregistrarea cadrului sau în modul live view, iar cele care nu au oglindă o pot afișa și în timp real, pe durata cât aparatul este pornit.

Indiferent de aparatul folosit sau de metoda de afișare a histogramei, ea trebuie cercetată și verificată de fiecare dată când este nevoie, poate chiar la fiecare schimbare majoră de subiect sau de scenă.

Ce este histograma?

În primul rând trebuie să înțelegi că histograma este un grafic, o reprezentare statistică a valorilor luminozitații pixelilor imaginii înregistrate de senzor. Luminozitatea unui pixel poate avea valoarea zero, adică negrul profund (reprezentat în partea stângă a histogramei), până la 255, adică albul ars (în partea dreaptă a histogramei), reprezentate pe axa orizontală a histogramei. Axa verticală ne informează cu privire la numărul pixelilor care se încadrează într-o anumită valoare a luminozitații. Cu cât mai înalte vârfurile graficului, cu atât mai mulți pixeli au valoarea luminozității respective.

Negru     Umbre      Gri    Highlights   Alb

De ce contează histograma?

Uitându-te numai la ecranul din spatele aparatului, nu poti avea o părere obiectivă cu privire la expunerea fotografie. Nu poți determina cu precizie dacă imaginea este supra sau subexpusă, din cauza factorilor externi, precum luminozitatea ecranului, intensitatea luminii ambientale, percepția personală, etc. Din fericire histograma nu minte niciodată.

La ce ne ajută histograma?

Scopul ei este acela de a ne ajuta să înțelegem dacă expunerea este corectă (pentru întreaga imagine sau doar zonele de interes) și de a determina contrastul existent în fotografie. Voi exemplifica mai jos câteva situații relativ extreme pentru expunere si contrast.

Niciunul din exemplele de mai jos nu face imaginile nici rele nici bune. Nu discut despre creativitatea fotografică, ci despre interpretarea tehnică a histogramei.

Histograma subexpusă

Imaginea de mai jos prezintă o histogramă care ne indică un cadru subexpus. Vedem gruparea (îngrămădirea) vârfurilor în partea stângă, ceea ce ne spune că un număr mare de pixeli au valoarea luminozității foarte mică sau chiar egala cu zero.

Dacă se dorește o expunere mai ridicată în imagine, atunci un timp mai lung de expunere, o diafragmă mai deschisă (număr f mai mic) sau un ISO mai ridicat ar rezolva problema.

Histogramă supraexpusă

Deși se poate observa cu ochiul liber natura supraexpusă a imaginii de mai jos, histograma confirmă prin ingramadirea vârfurilor la dreapta, adică în zona de alb pur.

În mod opus situației de mai sus, corectarea supraexpunerii se realizează prin scăderea timpului de expunere, închiderea diafragmei sau micșorarea sensibilității ISO.

Lipsa contrastului

Deși cel mai des folosim histograma pentru a determina expunerea unei imagini, ea ne poate da un indiciu important cu privire la contrastul din cadrul capturat.

În această imagine nu există valori pure sau apropiate de alb și negru. Luminozitatea pixelilor este distribuită în zona centrală a graficului. Imaginea este lipsită de contrast pentru că alăturarea pixelilor cu valori apropiate ale luminozității nu generează opoziție, deci cadrul se prezintă unitar, aproape monocrom.

Contrast ridicat

La polul opus, forma literei U din histograma de mai sus, ne indică alăturarea de pixeli cu luminozitate scazută (în partea stângă), cu pixeli cu luminozitate ridicată (în partea dreaptă), generând contrast imediat, energie, dinamism și profunzime.

Histograma ideală

Scopul tău, ca fotograf, este să obții o imagine reușită, nu o histogramă armonioasă. Folosește această unealtă în avantajul tău, dar nu uita de limitările pe care histograma le are, mai bine zis interpretarea incorectă a graficului în funcție de scenă. Fotografiile de noapte vor avea vîrfuri extreme în partea stângă, a negrului profund, dar si cu zone luminoase, poate chiar arse (în cazul luminilor stradale sau ale mașinilor), iar histograma va indica o imagine preponderent subexpusă. Corecția pentru această situație poate distruge scopul imaginii, făcând-o să pară lipsită de atmosferă, intrigă, suspans, etc.

Din fericire nu există o histogramă ideală, altfel am fi fost toți niște cautători de grafice perfecte, ea se modifică relativ la subiect, condițiile de iluminare și poate cel mai important la mesajul pe care fotograful dorește să-l trimite cu acel cadru.

Recitind articolul constat că iar m-am întins mai mult decât am dorit inițial, dar acestui sfat nu cred ca pot să-i scot niciun paragraf din ce am scris mai sus.