Proaspăt reîntorși dintr-o nouă vacanță fotografică în Insulele Lofoten, Norvegia, despre care vom vorbi într-un articol în viitorul apropiat, am decis să scriu câteva rânduri despre trăirile, gândurile și aspirațiile artistice care mi-au perindat timpul și imaginația pe întreaga durată
În perioada când fotografia nu făcea parte din hobby-urile mele, mi-am spus de multe ori că imagistrica de peisaj trebuie să fie simplă. Ce poate fi mai ușor ca a merge într-un loc cu potențial fotografic, a scoate aparatul din
Orice fotograf, amator sau nu, își dorește să ajungă în acele locuri pe care le fotografiază toată lumea. Că sunt fiordurile din Norvegia, întinderile de sare din Chile, cascadele din Scoția sau rocile stâncoase ale Alpilor, cu toții râvnim să
Mă uit la imaginile marilor fotografi de peisaj și observ de fiecare dată acel "ceva" pe care fotografiile lor îl au în comun. Am analizat imaginile îndelung încercând să găsesc o tehnică, un mod de lucru, acel secret care îmi
Mă întreb adesea dacă mă pot autonumi fotograf sau dacă ar trebui să îi las pe cei din jurul meu să hotarască dacă acest apelativ îmi poate fi asociat sau nu. Într-o eră în care: #oricine poate fotografia atunci când își cumpără