Găsește-ți calea în fotografie!

Proaspăt reîntorși dintr-o nouă vacanță fotografică în Insulele Lofoten, Norvegia, despre care vom vorbi într-un articol în viitorul apropiat, am decis să scriu câteva rânduri despre trăirile, gândurile și aspirațiile artistice care mi-au perindat timpul și imaginația pe întreaga durată a celor două săptămâni de fotografie de peisaj.

Nu e nimic mai dezamăgitor ca a te afla în fața unei priveliști ce îți taie respirația prin grandoarea sa, dar să nu știi în ce direcție să o apuci din punct de vedere fotografic. Cum să abordezi acel cadru astfel încât imaginea să te reprezinte, să exprime ce ai simțit în momentul acela? Să fie simplă dar eficientă, echilibrată, neaglomerată, clară (și nu mă refer aici la claritate tehnică), unică și în același timp să transpună privitorul în mijlocul fotografiei ca și cum s-a aflat acolo la momentul expunerii și, mai mult, a înțeles exact starea și mesajul mesajul pe care eu, ca fotograf, am vrut să le transmit. Sunt convins că și tu te-ai izbit de astfel de probleme în drumul tău fotografic, și sunt foarte curios să aflu cum le-ai tratat, de aceea te invit să lași un comentariu acestui articol.

Dar până atunci, voi împărtăși cu tine părerea și abordarea mea.

În primul rând te-aș sfătui să uiți toate imaginile pe care le-ai văzut din locul respectiv, sau dacă este o locație în care mergi pentru prima dată, să nu te folosești de site-urile de specialitate pe post de inspirație. La ce bun dacă imaginea a fost fotografiată de zeci, sau sute de ori înainte? Ce satisfacție artistică ai în urma aceste abordări? Cum te vei putea mândri cu creația ta, când știi că nu e unică (sau măcar parțial unică). De aceea, fii tu însuți, lasă-ți viziunea să te conducă pe drumul cadrului perfect, încrede-te în instinctul tău căci acesta știe cel mai bine când în ocular ai o imagine bună. Dacă simți că o compoziție merge, sau că are potențial, nu ezita să te încrezi în viziunea ta.

Întreabă-te înainte de fiecare expunere ce te-a atras la acea încadrare? Ce te-a făcut să te oprești și să pui aparatul la ochi? Iar atunci când îți vei răspunde, pune accentul pe acel ceva. Evidențiază-l, simplifică-l, susține-l! Fă subiectul ușor de identificat, elimină toate elementele care sunt în plus și ajută-l cu prim planuri sau puncte de interes care să nu-l copleșească.

Gândește-te activ la compoziție, întreabă-te mereu cum poți să o îmbunătățești astfel încât să susțină ce ai previzualizat atunci când te-ai oprit și ai dus camera foto la ochi.

Uită de Facebook, Instagram, etc., social media în general. Așa cum spunea un fotograf pe care îl admir, mediocritatea așteaptă pe aceste medii de socializare. Nu contează numărul de like-uri sau view-uri atât timp cât imaginea e a unui alt cer (dintre alte milioane de ceruri), la apus, viu colorat și suprasaturat. Nu mă înțelege greșit, culoarea luminii este un aspect extrem de important în fotografierea de peisaj, dar nu unicul pentru imagini care să rămână o perioadă lungă de timp în mintea privitorului.

Poate că rândurile de mai sus par prea abstracte pentru a putea fi puse în practică cu ușurință, dar te-aș ruga să încerci măcar o dată să îți pui întrebări dinamice legate de imaginea pe care simți că vrei să o capturezi. Vei vedea că în timp, îți vei dezvolta propriul stil, propria viziune, diferențiindu-te astfel de mulțime, de masa de oi (din care am făcut și eu parte multă vreme) care vrea să imite coloristica și abordarea pe care alți fotografi ”de succes” o aplică în imaginile lor.

De cele mai multe ori vei eșua, de fapt în 95% dintre situații vei eșua, iar asta e bine. Eșecul e constructiv și te ajută să progresezi, să te dezvolți, să ai un cuvânt de spus. Însă, atunci când vei reuși să obții ce îți dorești de la un cadru, vei fi realizat că răbdarea, compoziția activă și concentrarea pe ceea ce vrei să obții vor produce rezultate care te reprezintă și de care vei fi cu adevărat mândru.

Doar căutându-ți viziunea intrinsecă, vei reuși să-ți găsești calea în fotografie.