Back to Top
iarna - casa - magura - brasov - romania - fotografie - peisaje - veseli de sarbatori - creartphoto

Veseli de sărbători?

Tocmai am fost la psiholog pentru vizita anuală obligatorie în vederea întocmirii fişei pentru medicina muncii. Tot felul de întrebări în chestionar: eşti obosit, deprimat, te cerţi cu lumea, te iei la bătaie, uiţi lucruri?! Aici cu uitatul m-a prins, trebuie să recunosc. Uiţi lucruri mărunte, substanţiale?! Cam de toate, sincer. A concluzionat că sunt un pic deprimată / obosită şi m-a trimis acasă.

Ajung la metrou şi mă uit în jurul meu. E perioada sărbătorilor, mai sunt două zile până la Crăciun şi totuşi toată lumea pare tristă, preocupată. Oare am suficienţi bani, oare iau prima, oare am timp să merg să cumpăr tot ce îmi trebuie pentru Crăciun, oare stau singur de sărbători?! Un milion de întrebări îmi treceau prin cap gândindu-mă, oare, ce o fi în capul acestor oameni de sunt atât de trişti.

Vei spune, repede, după o zi de muncă, cum să fii? Obosit, evident… Dar oare nu ar trebui să ne bucurăm că mergem acasă, vin sărbătorile, stăm împreună? Muncim până în ultima zi pentru trei zile de sărbătoare. Dar munca, oare, trebuie să fie aşa o corvoadă?

Toate aceste lucruri m-au făcut să mă gândesc la motivul pentru care am început acest proiect fotografic. Natura e minunată, surprinzătoare, fascinantă. O fotografie minunată pusă pe un perete sau chiar distribuită pe Facebook va poate face să zâmbiţi, să va gândiţi la locuri cunoscute, să admiraţi culorile. Poate însemna un zâmbet.

Arta în general şi fotografia în particular aduc frumuseţe în jurul nostru, transmit sentimente şi trări, stimulându-ne în acelaşi timp imaginaţia.

Asta ne dorim să transmită CreArtPhoto, emoţiile simţite de noi în locurile pe care le explorăm. Şi ce facem, facem din dragoste pentru fotografie, nu ne simţim obosiţi, nu ne este frig, nu stăm încruntaţi, pentru că suntem bucuroşi că putem fi acolo, în locuri speciale şi pentru că, poate, putem smulge un zâmbet şi de pe fetele voastre cu imaginile pe care le imortalizăm.

Fotografie Sarbatori - Veseli | CreArtPhoto

Case Răsfirate

Poate facem asta chiar acum 🙂

Vă dorim să aveţi nişte sărbători cu cât mai multe zâmbete pe buze. Noi vom merge la fotografiat şi vom veni cu un album fotografic surpriză, chiar la început de an.

După mii de fotografii ratate și sute de momente minunate petrecute cu aparatul în mână, m-am hotărât să pun pe hârtie tot ce am învățat. O călătorie perpetuă în lumea fotografiei.

Leave a reply