Back to Top
blocajul fotografului - iarna - poiana brasov - romania - apus - fotografie - peisaj

Sfatul fotografic #2 – CUM SĂ TRECI PESTE BLOCAJUL FOTOGRAFULUI

Ai fost și tu vreodată ori într-o stare nepotrivită, în care parcă nu ai idei sau inspirație, în care nimic nu pare a vorbi cu tine, tăindu-ți în totalitate avântul creator și împiedicându-te să produci ceva nou și cu o semnificație aparte? Cu toții am trecut prin asta, iar câteva idei simple te pot ajuta să uiți de BLOCAJUL FOTOGRAFULUI.

Cu toții am auzit de atât de controversatul blocaj al scriitorului. O condiție psihologică des întâlnită printre cei ce au talentul de a scrie ce, aparent, se manifestă prin neputința acestora de a produce lucrari noi.

Cauzele?

Pot fi multiple, însă una dintre cele mai interesante mi s-a părut faptul că deodată te găsești în postura de a fi nevoit să scrii (din motive financiare, proiecte pe care le-ai luat și pe care trebuie să le livrezi într-un anume interval de timp, cartea pe care te-ai angajat să o scrii, etc.) și asta produce o oarecare schimbare a felului în care privești activitatea creativă.

Anul acesta am făcut prima noastră călătorie fotografică în Lofoten. Singurul lucru ce a diferențiat această vacanță de orice altă vacanță a fost faptul că am vrut să ne axăm în principal pe a produce imagini. Și, deși nu era nimeni în spatele meu care să mă împingă să produc ceva, în fiecare zi și în fiecare loc în care am fost, m-am simțit obligată să scot aparatul și să fac fotografii. Și asta a cântărit mult asupra avântului meu creativ. Nu stiu dacă presiunea a fost din cauza locului în care am fost (recunoscut pentru fotografie) sau din cauza scopului călătoriei și nu știu nici dacă e important. Ce e important este să ieșim din această stare și să începem să creăm.

Mai jost am schițat câteva idei care mie mi-au fost de ajutor și care sper să funcționeze și pt voi.

#1 Lasă-te inspirat de creațiile altor artiști

Dacă ai un artist preferat, uită-te peste lucrările sale și înceacă să privești mai departe de suprafața acestora. Gândește-te ce te atrage la ele, care e povestea din spatele lor. Privind imaginile altor fotografi ne alimentăm imaginația și idei interesante pot veni de oriunde, așa că nu le subestima valoarea.

Unul dintre fotografii mei preferați este Bruce Percy și găsesc tot timpul un punct de inspirație în imaginile lui.

#2 Privește lucrurile altfel

Există un canal pe YouTube care se numește Arta Fotografiei. Ted Forbes, gazda canalului, a început să dea auditorilor lui misiuni fotografice, din dorința de a-i pune la exercițiu artistic. Și cea de săptămâna aceasta mi s-a părut foarte interesantă și cu potențial mare de te ajuta să treci peste blocajul fotografului.

Alege-ți un subiect oarecare, poate fi orice, de la o vază pe care o ai în casă, un copac, bancă din parc, orice lucru poate fi un posibil subiect și înceacă să găsești zece compoziții diferite ale acestuia. Primele trei compoziții vor veni ușor, dar de la a patra trebuie să lucrezi mai mult cu tine și cu subiectul fotografiat pentru a crea o nouă compoziție. Acest exercițiu te poate ajuta să ieși din convențional. Asta duce, în general, la nenumărate idei noi și îți poate alimenta creativitatea.

#3 Pune aparatul deoparte

Fă o pauză de o zi și rezistă tentației de a lua aparatul cu tine. Folosește această ocazie pentru a te bucura de împrejurimi, pentru a medita asupra senzațiilor pe care locul ți le transmite. Și, deși cu siguranță vei simți lipsa camerei foto, poți căuta locații noi și îți poți imagina compoziții la care care te poți întoarce când lumina e potrivită.

De multe ori, când avem aparatul în mână, ne grăbim să îl punem la ochi și să facem fotografia, și uităm să cercetăm cu curiozitate locul sau subiectul pe care vrem să îl surprindem, uităm să ne gândim profund la plasarea elementelor din imagine, la distanța și poziția noastră față de subiect, cu alte cuvinte tindem a fi superficiali din teama de a pierde momentul ce se dezlănțuie în fața noastră. Astăzi ai ocazia de a vedea lucurile diferit și de a face imagini cu privirea.

Blocajul fotografului nu e de fapt un blocaj, ci doar un impas, dacă știm să îl abordăm astfel. Așa că, îți urăm spor la fotografiat!

După mii de fotografii ratate și sute de momente minunate petrecute cu aparatul în mână, m-am hotărât să pun pe hârtie tot ce am învățat. O călătorie perpetuă în lumea fotografiei.

Leave a reply