Back to Top
portret, raluca huma, comana, flash, compozitie, visator, romania, fotografie, portret, cum ma pregatesc, sesiune foto

Cum să NU te pregătești pentru următoarea ta sesiune foto

M-am trezit într-o dimineață decisă să încerc și o altă parte a fotografiei care mi se pare la fel de interesantă și cu siguranță mai complexă decât fotografia de peisaj. De ce? Poate din dorința de a înțelege lumina. Lumina este cea mai importantă parte a procesului fotografic. E elementul primordial fără de care imaginile nu ar putea exista. Iar dorința de a înțelege cotloanele ascunse ale modului în care lumina influențează imaginea finală, este cât se poate de firească.


Din fericire noi suntem doi și o data cu această decizie de a ne juca cu lumina am avut ocazia de a fi fotograf și model în aceeași zi.


Pe cât de greu mi-a fost să înțeleg lumina, pe atât de greu mi-a fost să mă comport natural, ca model, în fața aparatului foto. Deși ar fi trebuit să mă simt confortabil pentru că eram într-un mediu familial iar persoana care mă fotografia era mai mult decât cunoscută, am simțit tot timpul că ar fi fost și a treia persoană cu noi, exemplificată în camera foto ce doar își făcea treaba, fără a gândi sau vorbi.

Atunci am realizat… Dacă eu am aceste sentimente ușor stinghere în fața camerei de fotografiat, cunoscând persoana care face fotografia de aproximativ 20 de ani, cum este pentru voi, ceilalți doritori de imagini să vă lăsați pe mâna unor oameni total necunoscuți, care știu prea puțin despre modul și felul vostru de a fi, despre pasiunile și aspirațiile voastre.


Să fie oare fotografia doar despre a capta o imagine, sau trebuie acea imagine să reflecte personalitatea fiecărui individ în parte?


Desigur, sunt fotografiile de reclamă unde ai la dispoziție oameni instruiți să transmită anumite sentimente, obișnuiți să stea în fața camerei de fotografiat. Dar astăzi nu vorbim despre acea categorie, ci ne oprim la noi, oamenii de rând, ce ne dorim un album foto care să rămână în biblioteca noastră o viață.

Că este logodna mult visată, venirea pe lume a primui copil, o aniversare, sau doar o zi în care te simți deosebit(ă), contează mai puțin pentru tine, însă povestea ta ar trebui să conteze enorm pentru fotograf.

Un fotograf bun

Încearcă înainte de toate să înțeleagă ce îți dorești de la sedința foto

Când  am decis să facem logo-ul CreArtPhoto am vrut să apelăm la o persoană specializată care face design grafic. Am găsit pe un site o astfel de persoană, care în doar cinci zile s-a oferit să contureze un element important din imaginea noastră vizuală, fără a pune prea multe întrebări despre noi sau ceea ce vrem să transmitem.

Rezultatul?

Un logo care nu ne spunea nimic, o totală dezamăgire pentru noi și o mare mândrie pentru persoana care l-a conceput.

Dezamăgiți de prima experiență, am căutat un designer care desenase deja niște logouri care ne plac și ni se par interesante. Și așa l-am găsit pe Luka Balic care înainte să se apuce de treabă sau să ne facă o ofertă ne-a pus o grămadă de întrebări ca să descopere cine suntem și ce așteptări avem de la el. Asta nu l-a ajutat doar pe el să creeze un logo care rezonează cu viziunea noastră, dar ne-a făcut pe noi să avem încredere în ceea ce face el.

La fel este și în fotografie. Un fotograf care face eforturi să înțeleagă ce vor clienții va avea rezultate mai bune decât un fotograf ce lucrează de unul singur.

Te face să te simți confortabil

Discuțiile dinaintea sesiunii foto, încrederea că ai ales vestimentația care trebuie, ambianța dată de locul pe care fotograful l-a ales pentru tine, dar și încrederea pe care o dobândești până la data sesiunii foto de la persoana pe care ai angajat-o, te pot face să te simți în pielea ta în momentul în care faceți fotografiile, și acesta este unul dintre cele mai importante lucruri ce va influența imaginile finale. Mai mult decât atât, fotografii ce își implică subiectele pe parcursul sesiunii foto, le arată imaginile, le spun ce arată bine și ce nu, au mult mai multe șanse să obțină ce vor de la subiectul pe care îl fotografiază. E mult mai ușor să te conectezi la lucruri pe care le vezi și să încerci să îți modifici stilul pe măsură ce ședința foto evoluează.

Sfaturi pentru tine

Vedem atât de multe fotografii perfecte in jurul nostru, încât sesiunea foto pe care ne-am dorit-o de atât de mult timp devine o povara.

Oare cum să mă îmbrac, cum sa îmi fac părul, cum să mă machez, pentru ca totul să fie perfect?

Și ăsta e doar începutul…

Stai și te uiți în oglindă și te gândești dacă vei ieși bine în fotografii, oare cum ar fi mai bine, sa zâmbesc sau să par serioasă, sau poate visătoare… Uitându-te în oglindă îți imaginezi scenariul, și ce vei face în momentul în care vei fi în fața camerei, cum să fii naturală și nu prefăcută, oare vei putea să joci o piesă de teatru și să stai în poziția aceea care ți-a plăcut atât de mult văzând sesiunea foto a colegei tale de birou? Ea părea naturală și sigură pe ea, vei putea fi și tu la fel?

Ca de obicei, gândurile nu încetează să vină până în ziua cu pricina, suntem obișnuiți să stăm în drumul nostru și trăim cu asta în fiecare zi.

Ne decidem înainte de sesiuna foto să ne relaxăm, ce-o fi o fi, până la urmă e treaba fotografului să scoată ce e mai bun din noi și dacă nu reușește din cameră, poate să fotoșopeze.  Deci fotograful poate face orice, tot ce trebuie este să ne prezentăm, de restul se ocupă el.

Și deși sunt fotografi care își cunosc bine meseria și pot alege pentru tine un makeup artist care să nu facă din fața ta porțelan înainte de sesiunea foto, care îți pot sugera să îmbraci o culoare sau un material care să te avantajeze sau chiar pot merge cu tine să îți cumperi ceva nou, sunt totuși puțini în acest moment care văd valoarea unei astfel de abordări sau sunt clienți care insistă să își rezolve singuri aceste detalii, crezând că știu mai bine.

Acestea sunt însă detalii  de care depinde în totalitate succesul sesiunii foto, compoziția și coloristica imaginilor pe care le facem.

Înainte de a scrie acest articol am vrut sa citesc ce există deja pe internet despre cum să te pregătești pentru viitoarea ta sesiune foto și rezultatele au fost surprinzătoare.

Fotografi care dau tot felul de sfaturi despre ce e recomandat să faci înainte de mult așteptata zi, respectiv:

#1 să te epilezi (cu cel puțin trei zile înainte);

#2 să îți faci manichiura/pedichiura;

#3 să nu mănânci gras, să nu bei alcool;

#4 să îți faci un tratament la față (dar nu oricând, ci cu o săptămână înainte), etc.

Singurul lucru care lipsea din listele coroborate pe care le-am văzut pe internet era să îți faci o reconstrucție facială, în rest le ai pe toate.

Eu am doar patru sfaturi pentru voi înainte de orice astfel de eveniment:

#1 să iei în considerare ce îți sugerează fotograful în materie de vestimentație și make-up, pentru că are multă experiență în spate și știe ce arată bine și ce nu – de obicei ce e simplu și natural arată bine;

#2 dormi bine în noaptea cu pricina;

#3 fii tu însăți;

#4 alege cu mare grijă fotograful;

În rest, e important doar să te simți bine și să te bucuri de timpul pe care ai decis să îl petreci tu, pentru tine, în fața camerei de filmat.

După mii de fotografii ratate și sute de momente minunate petrecute cu aparatul în mână, m-am hotărât să pun pe hârtie tot ce am învățat. O călătorie perpetuă în lumea fotografiei.

Leave a reply