5 sfaturi pentru a-ți îmbunătăți fotografia de peisaj
Simt de multă vreme nevoia de a scrie un articol-sfat (dacă îl pot numi așa) în care să vorbesc despre câteva metode de îmbunătățire a fotografiei de peisaj. Primele draft-uri ale acestui articol au cuprins și câteva idei de ordin tehnic, dar, o dată cu finisarea gândurilor, am realizat că majoritatea articlolelor cu acest topic vorbesc exclusiv sau preponderent despre partea tehnică. Setările aparatului, obiectivele și diafragma folosite, filtrele, trepiedul, declanșatorul cu sau fără fir, dimensiunea senzorului, etc., toate aceste aspecte sunt acoperite în detaliu de o multitudine de articole atât locale cât și internaționale.
Mai există o categorie de articole, care atinge partea artistică a fotografiei, cu reguli sau sfaturi de compoziție, de plasare a subiectului în cadru, de ghidare a ochiului spre subiect, de atragere a atenției spre părțile importante din imagine, etc., dar, din pacate, nu multă lume vorbește despre călătoria pe care trebuie să o parcurgi de la partea tehnică la cea artistică, sau, de ce nu, în sens opus, de la partea creativă la cea tehnică. Trebuie să admit că mă aflu in prima categorie, mi-am început drumul în fotografie atras de efectul-rezultat al butoanelor, realizând ulterior că acest aspect este insuficient pentru a produce imagini de calitate. De aceea, perspectiva acestui articol se va adresa celor aflați în aceeași situație.
#1 Nu mai copia
Poate că nu te regăsești în acest punct, sau poate că nu îți dai seama, dar există o tendință a fotografului începător de a imita compozițiile/imaginile pe care le vede la fotografii pe care îi apreciază sau îi urmărește. Am dezvoltat ușor subiectul aici, ideea de bază este să încerci să-ți exprimi viziunea personală pe cât de mult posibil, iar imaginile pe care le admiri să le folosești pe post de inspirație. Este extrem de ușor să mergi într-o locație arhi-fotografiată și să tragi același cadru ca restul fotografilor.
Dar unde e satisfacția?
Unde va fi acea recunoaștere a muncii tale dacă nu faci altceva decât să imiți alte imagini. Sigur, poți să crezi că momentul și lumina sunt unice fotografiei tale – și într-o oarecare măsura e adevarat – dar în esență imaginea e aceeași. Nu sugerez să nu imortalizezi acel cadru, dar, pe lângă el, pune-ți și amprenta personală pe un nou cadru care sa aibă la bază viziunea ta.
#2 Nu fi leneș
De cele mai multe ori, fotografii de peisaj aflați la începutul carierei preferă să coboare din mașină la marginea șoselei, să tragă câteva cadre peisajului care i-a atras și să-și continue drumul.
NU! Nu astfel trebuie procedat în fotografia de peisaj.
Cu toții am făcut această greșeală, din păcate o astfel de abordare nu produce imagini spectaculoase. Indiferent de ce anume ți-a trezit interesul, folosește-ți picioarele. Mișcă-te pe cât de mult posibil in jurul subiectului, alege un punct de stație mai înalt sau mai jos, schimbă-ți perspectiva până când toate elementele se aliniază perfect. Muncește cadrul, explorează mediul înconjurător, investighează-l din toate unghiurile, astfel vei fi sigur că nu ai ratat o compoziție reușită. Dacă îți este greu sa previzualizezi o imagine, pune aparatul la ochi si privește-o prin ocular.
#3 Ia-o ușor
Vorba proverbului – Graba strică treaba. Este ușor să te lași pierdut de dorința de a captura o imagine deosebită, și să alergi in căutarea ei fără a analiza peisajul din fața ta. Tot ce trebuie sa faci este să te oprești, să inspiri adânc și să te concentrezi asupra locului care ți-a atras atenția de la bun început. Imaginează-ți cadrul din mai multe poziții, vertical sau orizontal, plasând subiectul în diferite părți ale imaginii, dă-ți timp pentru a rafina compoziția până la perfecțiune. O imagine bună nu se creează instant ci are nevoie de ajustări mai mult sau mai puțin fine. De cele mai multe ori, imaginea pe care o vrei se află chiar în fața ta.
#4 Caută lumină bună
În fotografie totul se rezumă la calitatea luminii.
În forografia de peisaj, cheia este lumina adecvată.
Cele mai bune momente din zi sunt orele de la răsărit și apus, ”ora de aur” așa cum este supranumită această perioadă în care căldura luminii și unghiul de incidență al razelor solare contribuie la atmosfera imaginii, tranformând-o de la”snapshot” la ”wow”. Încearcă sa urmărești cum calitatea luminii se schimbă pe durata zilei, să cauți momentele din zi în care lumina pune în avantaj subiectul fotografiat.
#5 Simplu e mai mult
Aproape întotdeauna simplitatea unei compoziții e cea care ne face să ne oprim mai mult de 2 secunde asupra unei imagini. Atunci când punctul de interes e clar evidențiat de către fotograf, ambiguitatea imaginii dispare, mesajul este clar, iar ochiul nu pierde timpul pentru a înțelege ce se petrece în acel cadru.
Simplitatea se rafinează în timp, pe măsură ce experiența fotografică își spune cuvântul, dar poți începe prin a elimina din cadru toate elementele care nu au nimic important de spus.
Rezumă-te la unu, două sau maxim trei puncte de interes, renunțând astfel la zgomot, la surplusul care nu e esențial.
Urmând acești 5 pași pe care i-am expus mai sus, îți garantez ca vei vedea o îmbunătățire semnificativă a imaginilor tale. Nu ezita să exersezi, să îți impui să fii disciplinat și să treci prin fiecare punct oricând pui aparatul la ochi.
Pingback: 6 sfaturi tehnice pentru fotografii de peisaj reusite | CreArtPhoto