Locuri atât de cunoscute şi atât de noi în acelaşi timp

Cunoaşteţi cu toţii senzaţia pe care o avem când revenim pe ţinuturi cunoscute. Fie el un loc de relaxare, casa părintească, meleagurile pe care vă jucaţi când eraţi copii, locuri pe care le numiţi indubitabil, acasă, chiar dacă acum, casa voastră este altundeva.

Şi totuşi de ce, mereu, aceste locuri par diferite?

Ne-am schimbat noi, s-au schimbat ele, să fie oare anotimpul sau starea noastră sufletească? E greu de zis, şi, probabil, e câte puţin din fiecare…

Marii fotografi vorbesc despre relaţiile pe care le dezvoltă, în timp, cu locurile în care merg.

Pentru că fotografia e un proces de descoperiere continuă, a sinelui şi a locurilor/lucrurilor din jurul tău, nu poţi spune niciodată că ai epuizat tot ce era de fotografiat. Natura ţi se va descoperi mereu altfel, tu vei fi altul, experienţa ta va fi mereu diferită chiar dacă locul îţi este atât de familiar, încât, ai putea, să îl numeşti uşor, acasă.

Departe de agitaţia de pe Valea Prahovei, satul Măgura e la o  aruncătură de băţ de faimosul castel Bran şi e un loc desprins din poveste, care atinge din ce in ce mai mult sufletele noastre. De fiecare dată când mergem acolo, locul pare să spună o altă poveste. Pot afirma că fiecare vizită a fost diferită. Nu într-un mod pozitiv, sau negativ, ci doar, diferită.

Cred, totuşi, că ceea ce ne face să vedem locurile cunoscute într-un mod cu totul altfel data viitoare, este evoluţia noastră de la o vizită la alta. Desigur, natura ne oferă mereu ceva nou, dar şi noi ne schimbam pe zi ce trece. Am mai spus în posturile trecute că, pentru mine, experienţa fotografică a fost, şi este, un proces de învăţare continuu. Cu fiecare nouă fotografie pe care o surprind totul pare să aibă un alt sens, să capete un nou contur.

Toată ideea articolului a pornit de la o frază pe care mi-a spus-o Ionuţ, nu cu foarte mult timp în urmă. Ninsese proaspăt în Bucureşti şi era o minunată zi de duminică. Ne-am luat aparatele pe film deoarece încă mai ningea destul de puternic şi am plecat în căutarea ineditului pe străzile oraşului. Am mers în parcul în care alerg în fiecare vară şi totul părea complet schimbat. Ne-am îndreptat apoi înspre Muzeul Satului, un alt loc în care mergem frecvent pentru fotografii şi totul era acoperit de o ninsoare proapătă. Atunci Ionuţ mi-a spus “acum merge expresia aia, locuri atât de cunoscute şi atât de noi în acelaşi timp”.

Tot oraşul era transfigurat, totul părea proaspăt şi excitant. Natura poate fi atât de surprinzătoare, încât te lasă, de multe ori, cu gura căscată.

De aceea, din punctul nostru de vedere, un peisaj nu ţi se poate descoperi la o primă vizită. Încearcă să te întorci în locurile care te atrag, care te bucură, te surprind şi vei vedea cât de diferit ţi se va părea peisajul cu fiecare nouă vizită. Vei descoperi că lumina e mereu alta, începi să observi mai uşor forme, tonuri şi detalii care, poate, până acum nu erau acolo sau pe care ochiul tău a omis să le observe.

Dacă locurile în care mergi încă mai trezesc emoţii în tine, înseamnă că mai sunt mii de potenţiale cadre care aşteaptă să fie trase. Aşa că te îndemnăm să iei aparatul în mână şi să experimentezi.

Însă nu te păcăli!

Experienţa fotografică nu se încheie în locul în care ai apăsat butonul de declanşare ci merge mai departe până la printul final. Vei vedea cât de mult ai de învăţat dacă îţi analizezi cu atenţie fotografiile.