Fotografia a schimbat modul în care privesc lumea

Cred că ne amintim cu toţii de vremea în care eram copii, cât de mult ne plăcea să ne petrecem timpul în aer liber. Aveam un singur lucru în cap, să ieşim afară şi să ne jucăm. Timpul a trecut şi am devenit oarecum imuni la fenomenele naturale ce aveau loc în jurul nostru, preocuparea e mereu alta. Suntem deranjaţi de schimbările climatice, mergem din ce în ce mai mult cu maşina şi apreciem cu greu frumuseţea naturii.

Citeam, chiar aseară, un reportaj făcut de National Geografic despre efectul benefic pe care natura pare a-l avea asupra noastră (“Natura Vindecă”-National Geografic). S-ar părea că, doar trăind într-o zonă a oraşului care este verde, are un efect extraordinar asupra creierului. Şi asta nu e tot, proiecţia sau expunerea unor imagini de peisaj are acelaşi efect. Primind natura în locurile în care petrecem mult timp, are o influenţă pozitivă asupra sănătăţii minţii.

Asta m-a făcut să ma gândesc mult asupra efectului pe care fotografia l-a avut asupra mea. Întotdeauna mi-a plăcut să petrec timp în natură, iar când ajung în locuri cu adevărat frumoase am un sentiment de mulţumire pe care rareori reuşesc să îl ating. Sunt momente care mi-au rămas atât de înrădăcinate în minte, încât am impresia că doar închizând ochii, pot ajunge acolo.

Te vei întreba ce treabă are asta cu fotografia?!

Ei bine, pot spune că fotografia a adus simţurile mele la un cu totul alt nivel. Percep lumina, culorile, textura, formele din jurul meu cu totul altfel.

Înainte puteam merge pe stradă fără să observ schimbarea lumnii şi culorilor în diferite momente ale zilei, sau textura norilor într-o zi ploioasă. Dacă acum câteva luni trebuia să ajung în vârful unui munte ca să simt acea mulţumire, acum e suficient să văd un răsărit plin de culoare ca să am aceeaşi satisfacţie.

Trezirea oraşului – Primind natura în locurile în care petrecem marea majoritate a timpului, are o influenţă pozitivă asupra sănătăţii minţii

Mai mult decăt atât, imortalizănd momentele pe care le trăiesc în natură, nu trebuie să închid ochii şi să îmi imaginez că sunt acolo, ci trebuie doar să întoc capul şi să privesc imaginea pe care tocmai am înrămat-o. Şi nu ştiu dacă cei de la National Geografic au dreptate, însă, pentru mine, natura chiar e videcătoare, şi mă simt din ce în ce mai “acasă” în mijlocul ei.

Ştiţi ce e ciudat?

Sunt momente în care nu trebuie să scot aparatul şi să fac o fotografie dacă nu găsesc o compoziţie care e pe gustul meu, însă ma bucur la fel de mult că am fost acolo, că am putut să simt adierea vântului, razele soarelui, atingerea naturii. Am învăţat cu timpul că sunt momente în care trebuie să laşi aparatul jos şi să te bucuri de ce e în jurul tău, fără a avea remuşcări. O secundă de mulţumire e mult mai importantă decât o fotografie mediocră.