O întrebare pe care mi-o pun adesea (una dintre sutele de întrebări care îmi străfulgeră prin minte), câteodată chiar de câteva ori pe zi, este cum să devin mai bun în tipul de fotografie pe care îl practic. Cum să trec
Te găseşti de multe ori în faţa unei scene şi îţi pui întrebarea aceasta? Dacă nu, ar trebui! Nu pentru că va schimbă în vre-un fel miraculos rezultatele pe care le obţii în fotografie, ci pentru că te va încetini, calma,
Cunoaşteţi cu toţii senzaţia pe care o avem când revenim pe ţinuturi cunoscute. Fie el un loc de relaxare, casa părintească, meleagurile pe care vă jucaţi când eraţi copii, locuri pe care le numiţi indubitabil, acasă, chiar dacă acum, casa
Cred că ne amintim cu toţii de vremea în care eram copii, cât de mult ne plăcea să ne petrecem timpul în aer liber. Aveam un singur lucru în cap, să ieşim afară şi să ne jucăm. Timpul a trecut şi
Anul 2016 este începutul unui nou drum pentru noi, este primul an în care ne propunem o rezoluție legată de fotografie. Și nu a fost greu deloc să ajungem la un consens asupra a ceeace ne dorim în noul an. Drept
Tocmai am fost la psiholog pentru vizita anuală obligatorie în vederea întocmirii fişei pentru medicina muncii. Tot felul de întrebări în chestionar: eşti obosit, deprimat, te cerţi cu lumea, te iei la bătaie, uiţi lucruri?! Aici cu uitatul m-a prins,
Un proces lent, dar plin de satisfacţii! Deoarece ştiam că vom finaliza site-ul web curând, am început încă de pe 25 octombrie (2015) să scriu primul meu post pe blogul CreArtPhoto. Începusem relativ bine, în două zile aveam deja un prim draft, conţinutul