În perioada când fotografia nu făcea parte din hobby-urile mele, mi-am spus de multe ori că imagistrica de peisaj trebuie să fie simplă. Ce poate fi mai ușor ca a merge într-un loc cu potențial fotografic, a scoate aparatul din
A venit toamna, și cu ea Black Friday Pro. Bineînțeles, am strâns din buzunare, ne-am îndatorat până la ultimul leuț, dar am cumpărat un Sony FE 90mm F2.8 Macro G OSS. De ceva vreme ne uităm cu interes la fotografia macro
De multe ori mă întreb ce mă face să mă întorc în diverse locuri în care am mai fost de nenumarate ori și să pun din nou aparatul la ochi, să capturez o imagine, să surprind un moment, să imortalizez
Ne entuziasmăm cu fiecare nouă călătorie însă, plecăm cu inima la gură când acel loc este ultra-fotografiat. Și te întrebi de ce? Ar trebui, fără îndoială, să fie mai simplu. Găsești informații peste tot despre unde, cum și în ce fel
Un aspect care îmi atinge mai mereu o coardă nervoasă, poate din pricina obsesiei mele compulsive asupra detaliilor, sau poate pentru că am făcut în trecut aceeași greșeală, este poziția incorectă a aparatului foto atunci când îl ținem în mână.
Acum mai bine de un an am scris aici câteva idei despre importanța unui subiect bine definit în imaginile noatre, în special în fotografia de peisaj. Povesteam atunci despre tipurile de subiect și cum acesta trebuie să fie punctul central al
Orice fotograf, amator sau nu, își dorește să ajungă în acele locuri pe care le fotografiază toată lumea. Că sunt fiordurile din Norvegia, întinderile de sare din Chile, cascadele din Scoția sau rocile stâncoase ale Alpilor, cu toții râvnim să
Dacă practici fotografia de peisaj de ceva vreme, probabil ți-ai dat seama până acum că vara este anotimpul în care e cel mai greu să capturezi imagini. Asta nu doar din cauza lipsei norilor de pe cer, sau culorii uniforme
YouTube-ul a devenit o adevărată inspirație pentru toți iubitorii fotografiei și chiar dacă nu tot conținutul gratuit pe care îl găsești pe canal e constructiv sau folositor, experiențele celor ce postează pot genera idei noi. Dacă filtrăm un pic conținutul
Mă uit la imaginile marilor fotografi de peisaj și observ de fiecare dată acel "ceva" pe care fotografiile lor îl au în comun. Am analizat imaginile îndelung încercând să găsesc o tehnică, un mod de lucru, acel secret care îmi